Lilian Friptuleac: "Admir oamenii care au realizat muzică din suflet"



13733 1196128193230 7182074 nLilian Friptuleac e tânărul îndrăgostit de muzică și jurnalism. Născut la 5 noiembrie 1989 în Republica Moldova, Lilian cîntă de la 3 ani și nu își imaginează viața fără muzică. Pasiunea pentru muzică vine de la tatăl său care l-a ajutat să meargă pe acest drum. Acum este masterand la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, specialitatea Jurnalism european, Universitatea de Stat din Moldova. Dar să pășim împreună într-o poveste sub magica cheie Sol...

Pentru început, cine este Lilian Friptuleac? Pe ce meleaguri îți este copilăria?

Am avut o copilărie interesantă, petrecută la nordul moldovei, fără calculator, telefon mobil sau alte ciudățenii. Sunt fericit că am testat jocurile improvizate alături de prietenii năzbâtioși. Nici acum nu pot uita săniuța de pe care am căzut și mi-am zgârâiat nasul de parcă fusesem la război, sau mașinuța confecționată din roțile căruciorului fratelui mai mic.

Anii au trecut, m-am îndepărtat de meleagurile pitorești...

Mă consider o fire sensibilă, dar totodată ambițioasă. Muzica este ceva care întradevăr mă face împlinit. Ofer mult suflet muzicii, iar când mă aflu în perimetrul ei practic uit de toate grijile ce mă înconjoară. Sunt mereu nemulțumit de ceea ce fac, iar asta, cred eu, mă stimulează să lucrez și mai mult, să mă autodepășesc și să obțin rezultate mai bune cu fiecare prestație muzicală, fie ea în sala de repetiții, studiou sau o manifestare publică. Urăsc minciuna, fudulia și fățărnicia, sunt un pic nervos, dar îmi place să ajut oameni, să-i văd cum zâmbesc.

De unde vine pasiunea pentru muzică? Te-a îndrumat cineva?

Ooo...nici nu știu cum aș putea reda în cuvinte. M-am trezit înconjurat de muzică, tatăl fiind muzician mi-a insuflat dragostea pentru muzică încă din primele zile de viață. Țin minte că eram micuț, având poate vre-o 3-4 anișori și admiram cu pasiune cum tatăl împreună cu colegii săi fredonau melodii populare. Treptat am început să pătrund în acest minunat univers și mi-am dat seama că muzica este un imens generator de energie, un loc unde se poate regăsi orice suflet rănit sau dinpotrivă, unde oricine își poate amplifica fericirea. Deși nu am reușit să transform muzica într-o profesie de bază, ea a rămas pasiunea care se bucură de cea mai mare atenție și grijă din partea mea, iar dacă aș fi să aleg un drum al vieții tot cel al muzicii l-aș alege, fiindcă e cel care cu adevărat mă face fericit.

La ce vârstă ai început să cînți? Ce melodii îți plăcea să le interpretezi?

Am început să cânt din clasa 1 , fiind înscris într-o orchestră de fanfară, condusă de către tatăl meu. Primul instrument a fost ,,toba,, care și până astăzi a rămas ceva special pentru mine, deoarece anume acesta dinamizează cântecul. Am urmat aceste cursuri timp de 9 ani, studiind între timp și alte instrumente aerofone. Ca vocalist am început a cânta la vârsta de 16 ani, după o lungă dezamăgire din cauza problemelor de vorbire pe care le aveam. Regret că nu mi-am pus în valoare vocea de la o vârstă fragedă, când aș fi putut învăța mai multe, dar totodată mă bucur că nici nu am întârziat prea mult. Am cîntat și continui să cânt toate piesele care-mi plac, muzică populară, pop, dance, rock-n-roll. Important e să simt în suflet piesa!

Câte piese ai lansat până acum și cum se numesc? Au priză la public?

La moment am vre-o zece piese, dintre care am lansat doar două, ,,Aș vrea să-mi spui,, și ,, Vino cu mine,, . Restu stau doar pe hîrtie... Din păcate în Republica Moldova e greu să lansezi o piesă atunci când nu ești cunoscut. Pentru aceasta e nevoie de sume mari de bani pentru promovare etc... Sunt în căutarea unei căi favorabile de lansare, iar aici mă refer la stil muzical, imagine. Deja am ceva planuri de viitor pe care vreau să le pun în valoare în cel mai apropiat timp.

Pînă în prezent la cîte/ la ce concerte/concursuri și evenimente ai cîntat? Povestește despre ele.

Cele mai multe concerte petrecute pe o scenă au avut loc perioada când eram instrumentist în orchestra de fanfară, acolo evoluând la numeroase spectacole, concursuri am reușit să mă împrietenesc cu scena. Ca interpret am evoluat în câteva concerte, în special concerte de caritate prin care am ajutat persoanele nevoiașe. Un interpret în Republica Moldova își câștigă existența din muzică doar dacă cântă pe la petreceri, ceea ce fac și eu, dar asta nu mă face să nu-mi doresc un concert solo. Pentru asta voi munci în continuare și sper să obțin un astfel de cadou.

Pe lângă voce și talent, de ce mai are nevoie un interpret?

Un interpret are nevoie în primul rînd de mult curaj. În această ,,mare" de cântăreți și mai ales de piese care răsună la radio/ tv trebuie foarte multă forță de a face față acestei explozii de diversități. Un interpret are nevoie de o echipă profesionistă în spate, care să poată ajuta la construcția unui stil, mă refer aici la producători, aranjatori, etc.

Un videoclip în viitorul apropiat?

M-am gândit de multe ori să realizez un videoclip. Cred că voi filma unul îndată ce voi avea piesa potrivită.

Cine sunt oamenii care te inspiră în domeniul muzicii, pe care îi admiri ca interpreți?

Eu sunt un mare amator și consumator de muzică. Pot spune că ascult aproape toate genurile, de la muzică clasică până la rock sau trance. Oricare gen muzical are un simbol, un interpret care a făcut istorie. În muzica populară a fost ,,Nicolae Sulac,, în pop ,,Michael Jackson,, ,etc ... Admir toți oamenii mari, care au realizat muzică din suflet și oricare gen nu aș alege, de la fiecare din marii artiști ai ce învăța.

Cu cine din interpreţii de la noi ai dori să faci un duet?

Sunt mulți interpreți cu care aș dori să realizez o piesă. Cred că mă voi gândi la acest lucru îndată ce va apărea o melodie potrivită. Anume melodia îmi va sugera și interpretul potrivit. Mi-aș mai dori un duet împreună cu fratele meu, care are un talent extraordinar, dar pe care la moment nu-l pune în valoare.

Ce perspective muzicale vezi în carieră?

În Republica Moldova e destul de complicat să-ți creezi perspective muzicale deoarece muzica se vinde după cum am menționat mai sus, doar la petreceri. Puțină lume cumpără un bilet la concert, nemaivorbind de piraterie din cauza căreia nu se mai vând CD-uri. Totuși, observăm, în special la orașe că se crează o nouă generație, o generație modernă, orientată spre occident care vor schimba țara și rutina în care se află populația Republicii Moldova.

Acum ce muzică asculți? Dar piesele proprii le audiezi?

După cum am mai spus, ascult muzică din aproape toate genurile, în funcție de dispoziția pe care o am. Ascult și piesele mele uneori, asta mă face să observ eventualele greșeli și să le repar.


30299 1337367404122 6969246 nCe-i trebuie unui interpret pentru a cuceri publicul?

Există mitul că un interpret are nevoie doar de talent pentru a cuceri publicul. Eu sunt de altă părere. Trăim într-o societate contemporană unde orice detaliu contează, publicul te judecă pentru orice. Publicul așteaptă, pe lângă voce, o imagine deosebită, o cultură aparte, un profesionalism, dar și multă distracție ceea ce într-un cuvânt ar însemna show. E trist că o mare parte din ascultători nu au o cultură muzicală, ascultând multă muzică de proastă calitate, dar...nu avem ce face, așteptăm o mare schimbare a întregii mentalități.

Ce planuri, proiecte de viitor ai?

Vreau în primul rând să absolvesc studiile. Îmi doresc o carieră în domeniul jurnalistic, chiar dacă muzica este foarte aproape sufletului. Mi-aș dori să-mi pun în valoare stilul muzical care să mă caracterizeaze. Să realizez cu această ocazie un album și un videoclip care să fie îndrăgite de public.

Ce face Lilian în timpul liber?

În timpul liber încerc să însușesc absolut tot ce-mi place. Am reușit să-mi îndeplinesc un mare vis, și anume cel de a pătrunde în lumea jurnalistică de aceea în timpul liber îmi place să citesc multe materiale informative, iar asta mă ajută să mă dezvolt. Îmi place să călătoresc atunci când îmi permite timpul. Am puțini prieteni, dar sunt prieteni adevărați cu care comunic ori de câte ori am ocazia. Ascult o cantitate mare de muzică, de toate genurile.

Ce nu știe lumea despre tine?

Nu am spus-o niciodată, dar cu această ocazie aș vrea să trasmit că întotdeauna țin cont de părerea celor din jur, fie ea pozitivă sau negativă. De aceea aștept orice sugestie din partea celor care mă ascută, care mă cunosc!

Ce ai vrea să le transmiți oamenilor care te susțin, cărora le placi ca interpret? Fanilor tăi?

Vreau să le transmit un an nou cît mai deosebit și un respect aparte, fiindcă orice ar face un interpret, dacă nu e susținut de public nu-i reușește nimic. Sper ca în viitorul apropiat să revin cu cît mai multe producții muzicale deosebite și calitative.

Interviu realizat de Mircea MITROFAN