Promo

Adrian Lupușor, Expert-Grup: „Ne apropiem de o criză economică și socială și avem nevoie de o mobilizare mai mare a societății civile“

478318 10150814263783456 1986457515 o

Directorul executiv al organizației neguvernamentale și non-profit specializată în cercetări economice și de politici publice Expert-Grup ne-a dezvăluit previziunile sale sociale și economice pentru anul viitor, în Moldova, dar și cum poate fi asigurată egalitatea de gen la conducerea instituțiilor publice.

Care este cel mai important proiect pe care l-ați realizat în acest an împreună cu organizația pe care o reprezentați?

Organizația pe care am onoare să o conduc este implicată în diverse proiecte axate pe cercetare economică, promovarea reformelor economice și sociale, precum și monitorizarea implementării Acordului de Asociere cu UE și a transparenței bugetare. E dificil să acord prioritate pentru careva proiecte. Toate sunt la fel de importante pentru noi și, sperăm, pentru țară.

În ultima vreme am asistat la implicarea tot mai substanțială a femeilor în procesul decizional și medii accesibile până recent doar bărbaților. Care sunt următorii pași pe care-i avem de făcut astfel încât să promovăm cu maxim de eficiență egalitatea de șanse în bază de gen?

Cu siguranță, aceste tendințe sunt îmbucurătoare și sunt de bun augur pentru eficientizarea actului de guvernare. Ce trebuie de făcut pentru asigura o deplină egalitate de șanse în bază de gen? Două elemente fundamentale, care sunt corelate între ele: 1) fortificarea guvernanței interne și democratizarea partidelor politice, și 2) depolitizarea instituțiilor publice. Acum suntem în situația în care majoritatea partidelor politice sunt finanțate, deseori în mod obscur, de diverși oameni de afaceri majoritatea din care sunt bărbați. Aceasta a influențat și configurația gender a leadership-ului instituțiilor publice, numite pe criterii politice de către partidele aflate la guvernare. Civilizarea partidelor pe intern, în special prin sporirea transparenței finanțării acestora, în paralel cu asigurarea unor criterii profesionale și apolitice pentru selectarea liderilor instituțiilor publice va permite avansarea în funcții decizionale a persoanelor cu adevărat competente, indiferent de gen.

Ce țară europeană ar putea servi Moldovei un exemplu accesibil de urmat, din perspectiva egalității de șanse în bază de gen?

Probabil țările care au pornit de la o bază similară și au avansat mult mai mult în acest domeniu:  țările baltice, România și Polonia.

Care considerați că sunt cele mai mari provocări sociale, la nivel național, după anul 2015?

Principala provocare este riscul sărăciei. Deprecierea monedei naționale, accelerarea creșterii prețurilor, austeritatea bugetară și insuficiența locurilor de muncă decente au devenit probleme deosebit de pregnante în 2015 și vor persista, cu părere de rău, în 2016.

Vă rog să comentați utilitatea evenimentului anual Civic Fest pentru ONG-urile din țară, dar și pentru societatea civilă.

Este o oportunitate foarte bună de a interacționa cu colegii de breaslă, dar și cu factorii de decizie, pe marginea celor mai pregnante probleme economice și sociale cu care se confruntă țara. Ne apropiem de o criză economică și socială, iar în aceste condiții avem nevoie de o mobilizare și mai mare a societății civile.

Ce vă doriți să vedeți nou la edițiile viitoare ale Civic Fest?

Cred că este nevoie de o participare mai amplă a organizațiilor non-guvernamentale din regiune, pentru a facilita un schimb internațional de experiență. Cred ca Civic Fest poate și trebuie să devină un eveniment de importanță regională (la nivelul țărilor din Europa Centrală și de Est și Balcani).

parteneri

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md

Find us on Google+
Google