Vlad Păduraru: "Implicarea are valoare"



Vlad Păduraru este un tânăr activși ambițios, preocupat  de propriul destin.Este conștient de faptul că orice schimbare  prinde viață doar prin implicare, de aceea el este persoana căreia îi pasă  și muncește nemijlocit pentru un viitor prosper. Este convins că doar punînd umărul personal în realizarea ţintelor propuse, poate deveni un tânăr activ şi responsabil, conştient de misiunea pe care o are în rolul de arhitect al viitorului societăţii. Cu mîndrie afiră că  este o verigă puternică al celor care vor să facă ceva pentru ţara în care trăiesc. În prezent Vlad își face studiile în orașul Anenii Noi, fiind elev la Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, în clasa a 12.

Când ai început să faci voluntariat?   998571 564447600282080 534819429 n

Cred eu, că fiecare dintre noi face voluntariat inconștient de acest fapt. Dar dacă să vorbim despre implicare mea  în viața socială atunci pot să spun că  am început să activez în anul 2012 , la proiectul „Hai Moldova” cu misiunea de a merge organizat să facem curățenie in oraș.A fost prima mea experiență trăita, dar cu adevărat cea  mai  splendidă, pentru că am fost în rol  de coordonator  al unei echipe formate  din 30 de persoane. Consider că pentru a realiza o activitate comună e nevoie de egalitate între coechipieri și desigur toleranță.

Ce este pentru tine voluntariatul?

Deja de doi ani voluntariatul pentru mine e un hobby,care mă ajută sa-mi petrec timpul liber într-un mod  util.Optez pentru geneza societății și îmbunătațirea calității vietii, de aceea mă implic în activitați sociale și-n diverse proiecte.

Practicînd voluntariatul de ceva timp ,am acumulat destulă experiență în diverse domenii precum ar fi : fundraising, colaborarea cu agenți economici, organizarea evenimentelor, comunicattion skills. Multe abilități pe care le posed le-am dobîndit  prin implicarea la diverse proiecte: Școala de Lideri Locali Viitorul,Clubul Oratorilor,EuroClub-Anenii Noi,Reporter Local,Adevărul de Anenii Noi, Media Point, etc

Un vis devenit realitate a fost  crearea  primului parc din cadrul orașului ,menit pentru recrearea populației.Un alt proiect a fost organizarea unui concert de Ziua Orașului Anenii Noi unde au fost desfășurate jocuri atât distractive cât și intelecuale. O activitate palpabilă am avut în cadrul unei Tabere de Odihnă, organizînd  jocuri  distractive pentru copii .Am participat la diverse proiecte pentru ca mă motivează să fiu mai bun si responsabil.

Cum ți-a schimbat voluntariatul viața?

Nu știu, nu pot spune că voluntariatul mi-a schimbat viața radical , dar cu siguranță a lăsat o amprentă în viața mea. În perioada implicărilor mele, am reușit să îmi fac prieteni din diferite coluțuri ale lumii, am avut oportunitate să merg la  un proiect Intercultural YouSpeak, în care am fost provocat să îmi împart și să dezvolt cunoștințele mele in limba engleză. Au fost cu adevărat 10 zile de neuitat din viața mea. Pot să spun că voluntariatul este o metodă foarte bună de a îți petrece timplul rațional, căci timpul este lucrul pe care trebuie să-l cruțăm cel mai mult în viața noastră!

Ce rol joacă pentru tine EuroClub?   vlad

EuroClub –Anenii Noi este o organizație pe care am fondat-o în vara anului 2013. Este o organizație care realizează diferite proiecte comunitare cu suportul Delegației Uniunii Europene. La momntul de față eu îndeplinesc în cadrul organizației două funcții de o importanță majoră: Președinte a  organizației, și  Manager De Finanțe.

Ce ai vrea să schimbi în Moldova?

Aș veni cu unele sugestii. Prima  ar ține de  schimbarea  mentalității moldovenești, a doua s-ar axat  pe promovarea valorilor naționale. Un alt lucru pe care mi-l doresc să îl schimb este modul populatiei de a percepe starea lucrurilor. Toți spun că avem o guvernare proastă , dar nimerni nu gândește rațional ,nu poate o guvernare să schimbe timp de 4 ani țara, avem reforme în educație, avem reforme în cadrul  Ministerul Afacerilor Interne , etc.

Trebuie să ne mândrim cu ce avem și să ne   promovăm țărișoara noastră. Avem o baștină frumoasă cu tradiții străvechi, cu cultura, de aceea trebuie sa luptam pentru un viitor luminos.

Care este cartea ta preferată, și de ce?

Multe cărți sunt pe lume!

Dar a mea e cea mai bună,

Din ea culeg lucruri bune

Și mă face să integrez în lume.

Defapt nu sunt un mare amator de cărți , dar citesc zilnic noutăți locale , naționale, și internaționale. Dar ca orice om ,cred eu , inteligent am o carte care îmi este aproape sufletului  intitulata „Dece Oamenii Greșesc”-această carte m-a făcut să percept lucrurile diferit , pentru că din fericire, minţile noastre își fac treaba în 90% din ocazii. Dar ce se întâmplă în acele cazuri în care tragem concluzii pripite, luăm decizii iraţionale sau nu vedem pădurea din cauza copacilor? Combinând anecdotele amuzante cu cercetările cognitive de ultimă oră,o explicație  în acest sens este că  uneori mintea noastră calcă strâmb și de ce gafele nu sunt neapărat niște mostre ale "prostiei" noastre.Deseori greșele sunt făcute inconștient de  fiecare dintre noi. Cartea este un mijloc pentru a ne lărgi orizonturile creativităţii și  de a rezolva eficient problemele cotidiene.

Ce mesaj ai spune tu tinerilor?

Nu cred că pot servi cuiva drep model ,dar în calitate de cetățean responsabil vin cu o sugestie pentru tinerii de astăzi: „Niciodată nu te lăsă bătut, TU ești o verigă puernică a societății în care este obligat să îți respecți obligatiile și să respecți lumea înconjurătoare. Niciodată nu te uita în trecut, nu are importanță cine ai fost, e important cine ești azi , iar dacă vrei ca procesul tău de formare să fie ma interesant, nu rata ocazia de a te implica in voluntariat, pentru că cu adevărat viața este mult mai frumoasă când ești activ și când timpul pe care îl posezi îl folosești rațional. Din această cauza IMPLICĂTE-căci implicarea are valoare ”

Daniela Timofti