AO ALECT organizează training-ul „Managementul Emoțiilor”

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Asociația Locală de Educație pentru Copii și Tineret - AO ALECT, te invită să participi la trainingul „Managementul Emoțiilor” conceput special pentru cei care doresc să-și cunoască propriile emoții, să poată să le definească și chiar să le gestioneze într-un mod eficient. 

Acesta este organizat in cadrul proiectului „Promovarea programului Erasmus+: Youth in Action” care este implementat de catre Institutul de Instruire în Dezvoltare “MilleniuM”, cu suportul financiar oferit de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi 2018.

Acest training este pentru tine dacă:
- Te interesează bunăstarea interiorului tău și bunăstarea relațiilor tale și dorești să aduci mici îmbunătățiri în procesul de gestionare eficientă a emoțiilor. 
- Nu ți-e frică de provocări care te scot din zona de confort?
- Ești gata să dedici pentru dezvoltarea ta personală 3 zile.

Ce obții dacă participi?
Vei reuși să faci diferența dintre gând și emoție.
Vei cunoaște care sunt emoțiile care îți aduc bunăstare interioară și care te pot îmbolnăvi fizic, dacă nu știi cum să le gestionezi. 
Vei cunoaște care sunt limitele tale în relațiile cu cei din jur și ce ar trebui să faci, ca să nu explodezi atunci când ești foarte supărat.

Certificat de participare. 

Dacă te regăsești în cele menționate mai sus, nu ezita să te înscrii AICI: https://docs.google.com/…/1JeHW7bCwuPIMDeNsw0cKRATMwsO…/edit




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.