Ofertă de granturi pentru procurarea tehnicii agricole

Context și obiective

Asociația Obștească Pro Cooperare Regională cu suportul financiar al Reprezentanței din Republica Moldova a Fundației Elvețiene HEKS, implementează în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei Proiectul ” Milk Market Improvement through Linkages and Knowledge - MILK” de susținere a fermierilor deținătorilor de vaci de lapte conform principiilor “Make the Market Works for the Poor- M4P”.

Dezvoltarea proiectelor conform principiilor M4P presupune diagnosticarea sistemului de piață în scopul identificării blocajelor și a înlăturării acestora. Intervențiile proiectului sunt orientate spre influențarea sistemului de piață încît acesta să funcționeze și în favoarea fermierilor mici.

Granturile pentru procurarea tehnicii agricole fac parte din setul de intervenții care derivă din unul dintre obiectivele de bază ale proiectului și anume creșterea cantității și calității furajelor pentru bovine.

Scopul                                                    

Scopul grantului este creșterea cantității și calității laptelui în fermele de bovine prin sporirea accesului la furaje calitative recoltate cu utilajele propuse spre co-finanțare.

Valoarea grantului

  • Metoda acordării grantului se va face prin cofinanțarea în proporție de cel mult 50% din valoarea totală a utilajului.
  • Valoarea grantului nu va depăși suma de 1000 EUR / utilaj.
  • Grantul se va acorda după încheierea unui acord de parteneriat cu beneficiarul grantului.
  • Grantul se va acorda în limita fondurilor disponibile prin încheierea unui contract de cofinanțare.

Condiții de eligibilitate pentru beneficiarii grantului:

  • Aplicantul își desfășoară activitatea în raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Soroca, Rîșcani, Drochia, Glodeni, Fălești, Florești, Sîngerei și participă la activitățile ”Școala de Cîmp a Fermierului”, realizate în a II-a faza de imlementare a proiectului ”MILK”, organizate prin intermediul partenerilor proiectului în raioanele vizate.
  • Aplicantul este deținător de cel puțin 10 vaci.
  • Adresează o cerere de solicitare a grantului (forma liberă), care va conține și o scurtă descriere a situației (localitatea în care își desfășoară activitatea; numărul de bovine pe care le deține, din care nr. de vaci; suprafața de pămînt pe care o prelucrează, specificarea utilajului agricol care urmează a fi cofinanțat de proiect), la adresa electronică [email protected].
  • Demonstrează prin acte confirmative statutul de persoană fizică care practică activitate de întreprinzător sau persoană juridică ce desfășoară activitatea agricolă pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislația în vigoare.

Cheltuieli eligibile :

  • Utilaj agricol pentru producerea furajelor:
  • Cositoare
  • Greblă
  • Balotieră
  • Tocătoare de siloz

Data limită de primire a solicitărilor este 10.11.2017

Pentru informații suplimentare rugam sa ne contactați:

+373 684 8 00 44 Rotaraș Vitor – Coordonator de proiect, A.O. Pro Cooperare Regională

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md