Misiunea cumpărătorului în Turcia în cadrul Expoziţiei şi Conferinţei „NFV EXCO – nuci, fructe şi legume uscate, tehnologii conexe şi logistică”.

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI RM) invită agenţii economici să participe la o vizită de afaceri în Turcia, organizată cu ocazia Expoziţiei şi Conferinţei „NFV EXCO – nuci, fructe şi legume uscate, tehnologii conexe şi logistică”.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 20-23 noiembrie 2017, în oraşul Istanbul, în cadrul Programului Internaţional „Misiunea Cumpărătorului”, sub egida Ministerului Economiei al Republicii Turicia .

Vizita de afaceri va oferi participanţilor o oportunitate inedită de a întâlni companii notorii din domeniu şi de a stabili parteneriate durabile cu întreprinzători din Turcia şi alte ţări.

Programul orientativ al vizitei de afaceri:

  • 20 noiembrie 2017 (luni) – sosirea în Turcia, Aeroportul din Istanbul şi transferul la hotel,
  • 21 noiembrie 2017 (marţi)– întrevederi B2B,
  • 22 noiembrie 2017 (miercuri) – vizitarea expoziţiei şi a companiilor locale,
  • 23 noiembrie 2017 (joi) – transferul de la hotel la Aeroportul din Istanbul.

Domeniile reprezentate în cadrul expoziţiei şi întrevederilor B2B: producerea şi comercializarea nucilor, seminţelor, fructelor şi legumelor uscate, logistică, ambalaj şi tehnologii pentru fructe şi legume uscate, condimente, plante medicinale, servicii conexe şi logistica pentru  domeniul respectiv.

Beneficii şi servicii oferite:

  • Transfer gratuit de la / spre aeroportul din Istanbul,
  • Cazare gratuită (3 nopţi) pentru companiile interesate în procurare/import,
  • Agendă individuală a întrevederilor B2B,
  • Traducere în/din limba rusă.

Pentru informaţii suplimentare şi detalii referitor la înregistrare, Vă rugăm să contactaţi Direcţia Relaţii Internaţionale a CCI a RM, la nr. de tel. 022 22-13-91, GSM: 0 696 28973 sau e-mail: [email protected], persoană de contact: Ludmila Botoşan.

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md