A avut loc cea de-a doua ședință lunară a „Grupurilor de Lucru Tematice din cadrul Rețelei Naționale Rurale din Moldova”



A doua ședință lunară a celor 3 Grupuri de Lucru Tematice (GLT), care au fost înființate și activează în cadrul Rețelei Naționale Rurale (RNR) din Moldova, a avut loc joi, 24 ianuarie 2019 în incinta Summit Convention Centre din Chișinău.

Cele 3 grupuri de lucru tematice pe următoarele teme specifice au fost lansate la 2 noiembrie 2018 în cadrul ședinței Comitetului de Administrare al RNR:

  1. GLT1. Agricultură și Mediu, cu tematica în acest an: "Irigarea și utilizarea durabilă a apelor subterane";
  2. GLT2. Procesarea alimentelor, cu tematica în acest an: "Prelucrarea produselor agro-alimentare tradiționale la scară mică";
  3. GLT3. Dezvoltare rurală, cu tematica în acest an: "Turism rural – provocări și perspective”.

În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, care au împiedicat deplasarea unor participanți din regiune la Chișinău, ședințele s-au dovedit a fi fructuoase. În cadrul celei de-a doua ședințe, realizată sub forma unui atelier de lucru, participanții/membrii au trecut în revistă progresele înregistrate până în prezent în domeniul politicilor pe cele trei subiecte specifice. De asemenea, au discutat situația actuală din sectoare, au evaluat cadrul normativ care reglementează sectoarele date și au menționat problemele și obstacolele ce împiedică dezvoltarea acestora. În cele din urmă, participanții au convenit să se întâlnească din nou luna viitoare, la 28 februarie, pentru a examina și comenta asupra proiectului de raport final.

Cele trei GLT urmează să organizeze în luna martie curent, la Chișinău, o conferință publică, la care vor fi prezentate concluziile și recomandările destinate oficialilor din cadrul ministerelor relevante, organelor guvernamentale și organizațiilor publice competente.

Rețeaua Națională Rurală a fost creată în rezultatul colaborării dintre proiectele: a) "Asistență tehnică pentru implementarea Contractului de Reformă Sectorială: Programul European de Vecinătate pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (ENPARD) și b) „Facilitarea implicării active a societății civile în dialogul de politici agro-rurale”, ambele proiecte finanțate de către Delegația Comisiei Europene din Republica Moldova.

Beneficiarul ambelor proiecte este Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM).

Informații suplimentare cu privire la evenimentul desfășurat pot fi obținute de la Proiectul de Asistență Tehnică pentru ENPARD (Tatiana Ploșniță – plosnita@agrotec-spa.net sau la numărul de telefon +373 69178484).