Promo

Ajuta o mamă eroină

Numele ei este Rodica Carpenco. Rodica ar fi putut fi o femeie ca toate celelalte. Este mai mult de-atât: o supraviețuitoare. A îndurat tortură, agresiune, violență domestică. Când viața celor cinci copii ai săi a fost pusă în pericol, a avut puterea să spună „STOP”.  Rodica și cei cinci copii minori locuiesc în chirie, în neajunsuri.

Rodica a lucrat în satul Mîndîc din raionul Drochia ca asistent social și pentru că salariul era foarte mic și nu își putea permite să îndestuleze familia cu cele necesare, a decis să se împrumute la bancă, pentru a iniția o afacere. În situația în care primul soț i-a decedat, iar cu al doilea soarta nu i-a fost deloc blândă, în contextul în care fiul cel mare a început să se confrunte cu probleme de sănătate, Rodica nu a mai putut achita ratele la banca, iar banca i-a pus sechestru pe bunurile material. În prezent, Rodica nu mai lucrează: copilul cel mai mic are doar 3 luni.

O locuință stabilă este tot ce au nevoie cei șase membri ai familiei Carpenco pentru a-și privi viitorul cu încredere.

Detaliile tehnice și mijloacele prin car eputeți dona le găsiți aici!

 

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md

Find us on Google+
Google