Fundatia Est-Europeana anunță concurs pentru selectarea unui grup de traineri / unei companii de training pentru oferirea serviciilor de instruire outdoor

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Fundația Est-Europeană Moldova (FEE) cu suportul financiar al Guvernul Suediei implementează Programul Fondul pentru Tineri în perioada 2017-2020.

Programul Fondul pentru Tineri are la bază conceptul „Youth Bank” care a fost elaborat de către Fundația Comunitară pentru Irlanda de Nord pentru a încuraja participarea tinerilor în viața socială și economică a comunităților lor. YouthBank este un Program care vine să încurajeze participarea tinerilor la luarea deciziilor și mobilizarea resurselor pentru necesitățile comunităților locale. De asemenea, Programul presupune abilitarea tinerilor de a colecta și gestiona fonduri pentru a susține inițiativele semenilor lor care se află în dificultate.

FEE planifică organizarea Școlii de vară pentru aproximativ 120 membri YouthBank Moldova în perioada 2 - 4 iulie, 2018.

Pentru realizarea acestui eveniment FEE lansează un anunț de selectare a unui grup de traineri / a unei companii de training pentru oferirea serviciilor de instruire outdoor pentru dezvoltarea spiritului de echipă, a cooperării și abilităților de comunicare  pe o durată de 2 zile.

Obiectivul

Elaborarea conceptului şi organizarea Training-ului outdoor pentru 120 de persoane cu vârsta cuprinsă între 13-20 ani timp de 2 zile (2 - 4 iulie, 2018), în afara orașului Chișinău (locația va fi confirmată ulterior).

Mai jos puteți accesa Termenii de Referință.

http://eef.md/index.php?pag=news&id=1026&rid=1279&l=ro 

Cerințe  de calificare

  • Cel puțin 3 ani de experiență de lucru în domeniul educației non formale și outdoor;
  • Experiență în livrarea programelor de training pentru tineri;
  • Experiență  pozitivă de colaborare cu instituții non-guvernamentale;
  • Cunoașterea limbii române avansat și ruse la nivel intermediar este obligatorie.

Aspecte organizaționale

Contractantul își va desfășura activitatea sub supravegherea directă a Coordonatorului de Programe. Structura și conținutul produsului vor fi elaborate reieșind din cerințele FEE. De asemenea, FEE își asumă responsabilitatea pentru multiplicarea materialelor de suport elaborate de către Contractant.

Potențialii candidați sunt rugați să expedieze următoarele documente:

  • Profilul companiei de training (dacă este cazul);
  • CV-urile membrilor echipei de traineri;
  • O scurtă viziune asupra Conceptului training-ului și o propunere preliminară de agendă;
  • Suma netă a onorariului în dolari SUA solicitați drept remunerare.

Termenul limită pentru depunerea dosarului este 31 mai, 2018, ora 23.59.

Dosarul va fi depus personal sau prin poștă la următoarea adresă: Fundația Est-Europeană, str. 31 August 1989, nr. 98,  etaj nr. 3, MD-2004, Chișinău, Moldova sau prin email la adresa: [email protected] cu mențiunea ”Trainer Școala de vară YouthBank 2018”.

Pentru întrebări și detalii Va rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected], cu mențiunea ”Întrebare traineri Școala de Vară YouthBank 2018”.

Pentru informații despre activitățile Fundației Est-Europene şi Programul Fondul pentru Tineri Moldova Vă rugăm să accesați website-urile www.eef.mdwww.youthbank.md.

Nota bene!

  • Doar persoanele selectate vor fi contactate;
  • Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.
Organizații vizate: Fundatia Est-Europeană |

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.